SEBASTIAN MOLDOVAN - THE UNCANNY WITHIN

October 12 - December 16, 2017
Curator: Edisabel Marrero Tejeda

upper floor

basement

Ca principiu ontologic, un lucru nu poate exista dincolo de cuvântul care îl denumește. O legătură fundamentală există între cele două: prin acțiunea verbului, materia a fost (și este în continuare) creată. Îl cităm pe Borges: numele este arhetipul lucrului / în literele cuvântului ”trandafir” regăsim trandafirul / și tot Nilul în cuvântul Nil.

Actuala expoziție a lui Sebastian Moldovan ține mai degrabă de registrul simbolic lacanian, acel registru care poate fi accesat prin intermediul limbajului; mai precis, prin chiar numirea lucrurilor care (formal) nu există încă. În acest context, citatul de mai sus devine pertinent, mai ales când face referire la dimensiunea naturii, sursă de căutări și inspirație pentru artist. Vom descoperi o multitudine de interpretări poetice pe care Sebastian le-a șlefuit în ultimii ani, folosind legătura sa cu lucrurile concrete drept fir narativ. Așa cum și gândul urmează calea lui în devenire, unele lucrări sunt noi; altele sunt regândite sau re-editate, materializate în contextul spațiului galeriei. În încercarea sa de a măsura natura și recunoscând imposibilitatea implicită a acestui demers, Sebastian recurge la câteva medii: uneori, tehnologie contemporană, în principal video; uneori, traduce fenomene naturale prin intermediul instalațiilor, folosind proceduri tehnice mai degrabă primare (și, după standardele actuale, laborioase). Putem spune că procesul de creație ia forma fluxului conștiinței, ceea ce este evident în special în desene: acestea sunt fie mărturii ale altor cuvinte (fără ca acestea să înceteze a avea calitatea intrinsecă de cuvinte), fie recreări ale unor scene abia intuite în vreun colț al subconștientului. Cu toate acestea, unele modificări pot fi observate, mai ales în ceea ce privește formatul, o consecință a schimbării de habitat.

Precum Aleph-ul lui Borges, fiecare fragment al acestei expoziții devine o reflexie a tuturor lucrurilor. Oglindind părți ale lumii, exercițiul devine o sinecdocă: aceea a numirii, deci un proces de creație continuu, partea din întreg.